Confesiunile unui campion mondial. Finala de la Istanbul i-a schimbat viața lui Pirlo: „Inventasem o boală nouă, cu simptome multiple: insomnie, depresie și furie”

Confesiunile unui campion mondial. Finala de la Istanbul i-a schimbat viața lui Pirlo:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • ProSport publică fragmente din cartea lui Andrea Pirlo „Gândesc, deci joc”. Italianul a scos la iveală mai multe momente necunoscute din cariera sa. Mijlocașul a ratat transferuri la Real Madrid, Barcelona sau Chelsea doar pentru că șefii Milanului nu au vrut să renunțe la el. 


Nimic nu mai avea sens. Pur și simplu mă simțeam sufocat. Cei mai mulți cred că Jerzy Dudek a fost motivul pentru care am pierdut acea finală și că dansul ăla idiot pe care îl făcea pe linia porții nu ne lăsa să ne concentram. 

De-a lungul timpului, cel mai dureros moment a fost când am realizat că toți suntem de vină, nu el. Noi pierdusem finala, nu a câștigat-o Dudek. Cum s-a întâmplat, nu știu, dar când imposibilul devine realitate, cineva a greșit grav, în acest caz, noi, jucătorii. A fost ca o sinucidere în masă, în care ne-am luat toți de mână și ne-am aruncat de pe podul Bosfor. 

Când acel meci s-a terminat, stăteam în vestiar, nu puteam vorbi, nu ne puteam mișca. Ne-au distrus din punct de vedere mental și ne simțeam și mai rău odată cu trecerea timpului. 

Insomnie, furie, depresie, nu mai simțeam nimic. Nici dragoste, nici ură. Inventasem o nouă boală: sindromul Istanbul.

Nu mă mai simțeam ca un jucător și asta mă devasta. Mai rău e că nu mă mai simțeam ca un om. Fotbalul devenise cel puțin important lucru pentru miine, tocmai pentru că îmi provocase această durere. Nu mai puteam să mă uit în oglindă, nu suportam să-mi văd reflexia. Mă gândeam să mă retrag, mi se părea cea mai bună soluție. Credeam că povestea se terminase. Mergeam cu capul plecat chiar în cele mai dragi locuri mie. Nu pentru a evita privirile celorlalți, dar simțeam că nu știu încotro merg, priveam în față, mă simțeam obosit și îngrijorat. Lumea vorbește despre anxietatea performanțelor. Ei bine, anxietatea non-performanțelor este descrierea perfectă pentru noi, cei care nu existasem pe teren la acea finală.

Meciul din Istanbul fusese pe 25 mai și noi mai aveam o etapă din campionat. Parada rușinii a fost cea mai dureroasă pedeapsă. A fost o perioadă neagră, foarte intensă. Nu puteam scăpa și nici opri o lume care pentru noi se întorsese cu fundul în sus și eram mereu înconjurați de alte părți vinovate în acest proces care ne furase demnitatea. Mereu ne trezeam vorbind despre asta. Puneam întrebări la care nimeni nu ne putea răspunde.

Abia adormeam și chiar și atunci când ațipeam, mă trezeam cu o mie de gânduri: Mă gândeam numai la Dudek și la colegii lui de la Liverpool. 

Meciul cu Udinese s-a terminat 0-0 și arată exact cum ne simțeam, ca niște străini. Un coșmar este un coșmar atunci când el continuă chiar dacă ai deschis ochii.

Dureros de încet, lucrurile s-au îmbunătățit pe timpul vacanței de vară, chiar dacă rănile nu se vindecaseră complet.

Nu mă voi vindeca niciodată complet despre simțul ăla de impotență atunci când destinul își bagă coada. Sentimentul mă va urmări toata viața, încercând să mă tragă în jos. Chiar și acum dacă fac un paș greșit, mă gândesc că acea forță malignă e de vină. Din acest motiv, evit să văd acel meci în reluare. Mă gândesc la acel meci ca la un inamic pe care nu îl voi lăsa să mă rănească și a doua oară. Mi-a făcut destul rău. 

Nu voi mai vedea niciodată acel meci. L-am jucat o dată ca fotbalist și l-am revăzut de mai multe ori, în capul meu, căutând explicații care probabil nu există. Ne-a fost sugerat să avem o afiș mare cu acea finală chiar lângă trofee. Un mesaj pentru generațiile viitoare care să spună că atunci când te simți invincibil este primul către un punct de unde nu există cale de întoarcere. 

Personal, aș pune acest rezultat chiar în mijlocul marilor rezultate ale Milanului. L-aș scrie cu altă cerneală și un font special, tocmai pentru a sublinia importanța lui. Ar fi umilitor, dar arăta cât de greu e să ajungi la rezultate de succes. 

Mereu găsește lecții în cele mai dureroase momente. Este o obligație morală a fiecăruia să sape mult și să găsească măcar un strop de speranță sau înțelepciune.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×